Skip links

PROmisiunea unui sistem de sănătate accesibil pentru toți românii

Sistemul de sănătate din România este grav bolnav de dinainte să ne lovească pandemia, iar acum am avut ocazia să vedem, cu adevărat, dimensiunea dezastrului. Restricțiile dure impuse de autorități au venit tocmai pentru a evita ca oamenii să ajungă ȋn spital, unde știau că nu există capacitatea de a fi tratați ȋn număr mare. 

PRORomânia va reuși să treacă țara peste criza sanitară, cu cât mai puține victime!

  • Program de Testare

Program Național de Testare COVID 19 pentru toți românii, cu decontarea testelor de către stat

  • Centru Național de Plasmă Convalescentă

Vom înființa Centrul Național de Plasmă Convalescentă și vom încuraja și motiva românii care s-au vindecat de COVID 19 să doneze sânge 

  • Imunizare

Vom ȋnființa un Program Național de Imunizare pasivă împotriva COVID 19, fie prin administrarea de anticorpi de la persoanele care s-au vindecat, fie prin administrarea de seruri de anticorpi obtinuți în laboratoarele de cercetare

  • Spitale

Vom deschide spitalele pentru toți bolnavii din România, nu doar pentru cei care au COVID,  ȋn siguranță, chiar și ȋn pandemie

  • DSP

Vom ȋntâri Direcțiile de Sănătate Publică, ȋn pandemie, cu personal suficient pentru a putea face anchetele epidemiologice, a răspunde solicitărilor bolnavilor și a informa populația

  • Vaccinare

Vom vaccina, ȋn primul rând, personalul din sistemul de sănătate, educație, apărare și ordine publică, energie și servicii publice.

Cum facem sănătatea bine?

După ce această criză va trece, sistemul de sănătate național trebuie să fie urgent reformat, spre binele tuturor românilor.

Viziunea PRO România, pe termen lung:

  • Program național pentru acordarea de servicii medicale la domiciliu

Fiecare spital de urgență din țară trebuie să aibă un departament medical mobil, dar și un departament care să ofere asistență online. 

  • Spitale

Continuarea Programului național de construcție a celor opt spitale regionale.

  • Program național pentru medicina online

Un pacient din România poate alege să fie consultat de către orice medic din țară sau din oricare colt al lumii. Crearea de platforme online pentru asistență medicală de urgență este o soluție rapidă, până la construirea spitalelor regionale.

  • Medicamente produse ȋn România

Producătorii români de medicamente vor fi finanțați cu granturi de până la 100 milioane de euro pentru producția de tratamente anti-COVID și nu numai.